Crește energia? Cresc prețurile? Apără-ți Afacerea la RoEnergy Timișoara!
Liberalizarea prețurilor la energie ,,bate la ușă’’, iar companiile trebuie să se adapteze rapid
(Comunicat de presă, 23.05.2025)
Peste aproximativ o lună și jumătate, România va trece la liberalizarea prețurilor la energie, cu impact critic pentru companii și populație. În acest moment, conform autorităților există scenarii de liberalizare etapizată, în special pentru populație, deși inițial se anunțase o liberalizare totală. Companiile însă, cel puțin din câte se cunoaște până în momentul de față, vor trebui să se protejeze singure în fața noii realități.
În acest context, vă invităm să participați la Evenimentul Nr. 1 al României pe Energii Regenerabile & Eficiență Energetică, Târgul Internațional RoEnergy South-East Europe România Timișoara, ediția a VIII- a, 1-3 Octombrie 2025, la Complex Pavilion Expovest, Calea Lugojului, 7, Timiș, eveniment ce reunește soluții și expertiza necesară pentru a transforma această provocare în avantaj competitiv.
Tradiție de peste 14 ani
Din 2010, Târgul Internațional RoEnergy s-a consacrat pe piața autohtonă ca platformă esențială B2B pentru industria energiilor regenerabile și a eficienței energetice. În cele 16 ediții susținute până în prezent în România, la București și Timișoara, am reunit constant principalii actori din domeniu: companii inovatoare, asociații profesionale, experți recunoscuți și factori de decizie.
Ediția RoEnergy Timișoara 2024 a atras companii de elită: producători premiați pentru inovație, furnizori calificați Bloomberg TIER 1 Company, ('Standardul de Aur' în fotovoltaice), corporații listate la Bursa de Valori din Shanghai, precum și lideri în Smart Solutions, Smart Water Solutions și tehnologii IoT Avansate. La ediţia precedentă RoEnergy Timişoara au fost prezente companii cu stand provenind din Austria, Belgia, Croaţia, Cehia, China, Italia, Germania, Polonia, Japonia, Ungaria şi România, profilate pe: solar/fotovoltaic, biomasă, biogaz, biocombustibili, tehnologii de stocare a energiei, eficienţa energetică etc.
România se reinventează de la Vest: Capitală antreprenorială, mega-parc solar și recorduri de investiții
În 2024, Timișoara a fost inclusă de Forbes România în cadrul evenimentului 'Best Cities for Business', evidențiind potențialul său economic și atractivitatea pentru investitori.
Timișoara are cel mai mare aflux de investiții dintre orașele regionale ale țării, având cea mai ridicată rată antreprenorială din Regiunea de Vest, cât și un sistem de Startup-uri în plină dezvoltare.
Unul dintre cele mai mari proiecte de energie regenerabilă din Europa, parcul fotovoltaic din localitățile Pilu și Grăniceri, situat în județul Arad, urmează să devină realitate, în urma finalizării procedurii de obținere a tuturor autorizațiilor de construire. Cu o capacitate impresionantă, de 1.044 MW și o investiție estimată la 800 milioane de euro, proiectul se întinde pe o suprafață de peste 1.000 de hectare. În 2025, construcția a primit undă verde pentru demararea lucrărilor.
Anul 2024 a fost unul de referință pentru județul Bihor, cu investiții publice în valoare totală de peste 4,4 miliarde de lei (aproximativ 880 de milioane de euro), reprezentând cel mai mare volum de investiții din istoria Consiliului Județean Bihor.
În 2024, Oradea și-a modernizat sistemului de termoficare al orașului, în urma unei investiții de 200 milioane de euro, reușind astfel să obțină un sistem de termoficare nu doar sustenabil, ci și unul cu cele mai mici subvenții din România ( diferența dintre prețul de producție și cel de vânzare). La capitolul investiții viitoare, Oradea are în vedere creșterea producției de energie geotermală de la 5% la 15%.
De ce să alegeți Târgul Internațional RoEnergy Timișoara 2025?
•Acces privilegiat la piața din vestul României - Timiș, alături de Bihor și Arad, ca să menționăm doar o parte din această zonă, au o poziție geostrategică, infrastructură dezvoltată și potențial energetic ridicat, vestul țării consacrându-se deja ca un hub regional de energie
•Networking de înaltă calitate - Conectați-vă cu factori de decizie, dezvoltatori de proiecte și investitori activi din România și țările vecine
•Dețineți stand în contextul potrivit - Expuneți alături de companii de calibru, consacrate și beneficiați de vizibilitate în fața publicului profesionist relevant
Program de manifestări focalizat pe rezultate concrete (spicuiri)
• GreenJobs (fără taxe)
• Workshop-uri fotovoltaice (fără taxe)
• Conferințe tematice focusate pe soluții la liberalizarea prețurilor la energie
Rezervați acum standul dvs. & obțineți avantaje exclusive!
Pentru mai multe informații vă stăm la dispoziție la info(at)roenergy.eu
RoEnergy Team
creat de Elite Soft Lab